vineri, 4 aprilie 2008

Bizar Provocator Genial Demential - Radu Afrim prin ochii altora (I)



"Afrim este prin excelenta un nonconformist, spectacolele lui sunt colorate si vii." - Cristi Popa, actor


"Spectatorilor de teatru Radu Afrim le este deja foarte familiar prin spectacolele lui provocatoare estetic, prin umorul cînd fin şi ironic, cînd cald şi uman şi prin personajele foarte vulnerabile şi fascinante prin asta. Este de înţeles astfel de ce Radu , pe lîngă atenţia criticilor de teatru şi deja un premiu UNITER pentru regie, primit anul trecut, atrage grupuri de admiratori, mai ales tineri, care găsesc şi violenţa, şi tandreţea, şi urîtul, dar şi sensibilitatea în spectacolele lui.

Nici cei de alte vîrste însă nu se dau la o parte. După reprezentaţia sa cu „joi.megaJoy” de la Festivalul de teatru din Sibiu, de anul trecut, două doamne discutau despre ceea ce văzuseră. „Ştii, eu mă tot gîndeam să-mi deschid o dată un azil pentru bătrîni”, zicea una dintre ele. „După ce am văzut spectacolul, oricît de simpatici erau, parcă mi-a mai trecut”.

Prin spectacole ca „Plastilina”, „Krum” sau „Inimi cicatrizate”, montate de la Ploieşti la Timişoara şi Constanţa, Radu fascinează, produce reacţii, pune pe gînduri." - Gelu Vlasin, poet


"E talentat, iconoclast, egocentric. Cand renunta la ultima caracteristica spectacolele ii ies bine. Accepta sa-i spui ca nu ti-a placut, fara sa-ti doreasca moartea." - Magdalena Boiangiu, critic

"Radu Afrim nu este un artist care-şi instalează spectatorul în scaun şi-l lasă se bucure de expunerea teatrală a sentimentelor curate şi a luptei lor pentru afirmare: el arată mereu aspectele sordide ale vieţii, descrise amănunţit, oameni umiliţi, reduşi la condiţia lor elementară de aparate digestive sau erotice. El se situează mereu în acele locuri de unde viaţa devine extrem de greu nu doar de iubit, ci şi de suportat. Izbuteşte, cînd din aceste elemente construieşte fragilul univers paralel al aburilor de inocenţă, al aspiraţiilor spre adevăr prin care lumea dispreţuită a marginalilor concurează cu cea sigură de sine a lipsei de întrebări." - Magdalena Boiangiu, critic

Niciun comentariu: